[Haftara Ki Tețe: Isaia 54:1-10]
O simplă căutare pe internet cu subiectul ”citate despre copii” este menită să genereze mii, chiar sute de mii de rezultate. În decursul istoriei, o sumedenie de oameni, de la necunoscuți la iluștri, au vorbit despre copii, fie copiii lor în particular, fie despre copii în general și abilitatea lor de a continua genetica, idealurile și tradițiile părinților.
Dr. Seuss, un foarte cunoscut autor de literatură pentru copii a spus simplu:
O persoană este o persoană, indiferent de cât de mică este.
Nelson Mandela, militant împotriva apartheid-ului, fost președinte al Africii de Sud și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1993 a spus:
Nu poate exista o mai fidelă revelație a sufletului unei societăți decât modul în care își tratează copiii.
Iar Rabindranath Tagore, un alt laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1913, a făcut o legătură dintre copii și spiritualitate:
Fiecare copil vine cu mesajul că Dumnezeu nu S-a descurajat încă de soarta omenirii.
Haftara din această săptămână are și ea un mesaj care îi implică pe copii. În chiar primul verset, profetul Isaia oferă cuvinte de consolare poporului evreu, vorbindu-i despre viitorul lui, despre potențialul lui, despre contrastul dintre ceea ce a îndurat și ceea ce poate să obțină rămânând fidel lui Dumnezeu. Ne spun versetele biblice:
Bucură-te, stearpo care nu ai născut! Izbucnește în cântec și strigă cu putere, tu care nu ai trecut prin durerile facerii! Căci fiii celei lăsate de bărbat vor fi mai mulți decât cei ai soției măritate, spune Dumnezeu. – Isaia 54:1
Simbolistica este simplă: ”stearpa” este Ierusalimul, care după distrugerea Templelor și exil, primește acum promisiunea divină că lucrurile se vor îndrepta. Însă această promisiune este una foarte specifică: profetul nu vorbește nici despre putere militară, nici despre frumusețea clădirilor reconstruite, nici despre cultură, influență, alianțe politice sau trăinicia regatului. Promisiunea lui Dumnezeu pentru Ierusalim (și, implicit, pentru poporul evreu), consolarea pe care Dumnezeu o oferă se prezintă aici într-un mod foarte particular: copiii.
De ce sunt copiii atât de importanți în viziunea lui Isaia? Ce citat ar oferi el oare despre copii și rolul lor în lume, ca să se alăture celor ale lui Dr. Seuss, Nelson Mandela sau Tagore, precum și miilor de alți oameni care au remarcat – sub o formă sau alta – importanța copiilor pentru omenire?
Ei bine, răspunsul la aceste întrebări vine dintr-un verset aflat chiar în mijlocul capitolului din care este extrasă și Haftara, un verset aflat de altfel la doar trei ”pași” de finalul acesteia. În timp ce Haftara se termină cu versetul 10, versetul în cauză poartă numărul 13 și pe el Talmudul îl preia într-o metaforă care conferă copiilor un rol absolut central și indispensabil în viitorul poporului evreu și al omenirii în general:
Rabinul Elazar a spus în numele rabinului Hanina: Cei care învață Tora sporesc pacea în lume, precum este scris: ”Toți copiii Tăi sunt discipoli ai lui Dumnezeu; mare este pacea copiilor Tăi.” (Isaia 54:13). Nu citi בָניך – banaih – ”copiii Tăi”, ci בֹניך – bonaih – ”constructorii Tăi”. – Talmud, Tratatul Berahot 64a
Pentru rabinii Talmudului, profeția lui Isaia se referă la copii nu doar ca transmițători ai genelor părinților. Ei sunt ”cei care învață Tora”, dar și constructorii societății și viitorului. Ei sunt garanția pe care părinții o au că ceea ce au primit de la Dumnezeu (Tora) nu urmează să se piardă în eter ci, dimpotrivă, urmează își adauge un nivel nou, mai solid, mai frumos, mai aproape de idealul și misiunea pentru care Dumnezeu ne-a pus pe acest pământ. Copiii – în viziunea lui Isaia și în explicația Talmudului – sunt singurii giranți ai viitorului, singurii pentru care lumea merită să existe, singurii care pot făuri pacea și înțelepciunea și le pot răspândi în lume.
Într-o explicație conexă, Midrașul povestește că atunci când Tora urma să fie dată evreilor la Sinai, Dumnezeu a cerut garanții poporului evreu:
”Vă jur”, a spus Dumnezeu evreilor, ”că nu vă voi da Tora dacă nu îmi veți oferi garantori că o veți respecta.” ”Stăpâne al universului”, au răspuns evreii, ”strămoșii noștri ne vor servi drept garantori.” ”Garantorii voștrii au la rândul lor nevoie de garantori”, le-a răspuns Dumnezeu.”Stăpâne al universului”, au continuat evreii, ”profeții noștri ne vor servi drept garantori.” ”Și față de ei am obiecții”, le-a răspuns Dumnezeu, ”precum este scris: «Păstorii s-au răzvrătit împotriva Mea.» (Ieremia 2:8). ”Aduceți garantori serioși și numai atunci veți primi Tora!” ”Copiii noștri ne vor servi drept garantori”, au spus atunci evreii.”Ei sunt cu adevărat garantorii voștri!”, a replicat Dumnezeu. ”Datorită lor vă voi da Tora.” – Midraș Raba, Cântarea Cântărilor 1:4
În tradiția iudaică, copiii sunt totul în lume și totul pentru lume. Lumea există de dragul lor și în meritul lor. La fel și Tora, moralitatea, bunul simț, bunătatea sau dorința de a aduce pacea în societate și în lume – valori pe care am le-am primit și noi când eram copii de la părinții noștri și pe care suntem datori să le dăm mai departe generației viitoare.
Să ne tratăm așadar copiii cu respectul pe care îl merită! Să îi considerăm, asemenea lui Dr. Seuss, întotdeauna persoane, să ne privim sufletul în oglinda lor, așa cum a gândit Nelson Mandela și să Îl vedem pe Dumnezeu Însuși în ochii lor, așa cum a propus metaforic Tagore. Și să nu uităm că ei sunt constructorii vieții și viitorului nostru, acum și întotdeauna…
Șabat Șalom!
Am gasit asa ceva pe undeva ;Copii ,pe umerii vostrii se sprijina lumea de maine ! Copii este un dar de la Dumnezeu ! Citesc cu multa placere postarile Dv . Domnul Dumnezeu sa va binecuvanteze cu har si multa intelepciune !
Toda Raba!
Shalom!
Nu știu dacă apare pe site explicația versetului din Deutronom capitolul 22:5, din această pricină am să întreb aici.As dori sa aflu cum este tradus corect din ebraică versetul 5 din Deutronom capitolul 22 în limba română?
Comform traducerii de Cornielescu, versetul se referă la îmbrăcăminte :,, Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, și bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeiești ;căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
Unele persoane, de exemplu, consideră o urâciune portul pantalonilor(care este un articol vestimentar atribuit bărbaților) la femei.
Problema este că unele femei poartă pantaloni decenți din cauza frigului, acoperindu-si posteriorul cu un articol vestimentar mai lung, iar altele ca să atragă privirile neavând învăţătura din Tora.
Pe mine mă interesează sincer un răspuns.
Mulțumesc foarte frumos.
Într-adevăr, explicația acelui verset nu apare pe site (ca și multe altele, de altfel :)) Respectiva chestiune este inclusă de fapt într-un subiect mult mai vast, care poartă în iudaism numele de צניעות (”țniut”), în traducere aproximativă ”modestie”. Acest concept este aplicat atât în vestimentație, cât și în comportament, dialog etc.
Specific însă la purtatul îmbrăcăminții feminine de către bărbați și a celei masculine de către femei, ce pot să vă spun este că regulile sunt vaste și că ele evoluează odată cu societatea. Totodată, ele variază de la comunitate la comunitate, în funcție de specificul acesteia, variază în funcție de scopul pentru care respectiva vestimentație este purtată, modul în care este purtată, croiala etc. Practic, nu v-aș putea oferi un răspuns generic clar și simplu în aceste câteva rânduri, deoarece subiectul este vast și complex și, adesea, soluția corectă este ca un rabin să fie consultat în legătură cu cazul particular care este în discuție.
Ce vă pot recomanda însă ar fi să faceți o căutare pe Google cu termenul ”beged ish” (în traducere ad literram: ”veșmântul unui bărbat”), care este numele sub care regula ca femeile să nu poarte îmbrăcăminte masculină este cunoscută în Halaha (legea mozaică). Sunt convins că veți afla – după o sumară triere a surselor, desigur – multe lucruri noi și interesante…