[Haftara Behar: Ieremia 32:6-27]

În limba română, există doi termeni care provin de la aceeași rădăcină: cuvântul ”credință” și cuvântul ”încredere”, ambele derivate de la verbul ”a crede”. Cu toate acestea, credința și încrederea sunt două concepte radical diferite. Dar iată definițiile din dicționar:

CREDINȚĂ: Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine.  — Dexonline

ÎNCREDERE: Sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credința sau sinceritatea cuiva. — Dexonline

În contextul textelor biblice, întrebarea de bază care poate fi formulată este următoarea: Cum funcționează conceptele de încredere și credință în relația dintre oameni și Dumnezeu?

Desigur, rândurile de mai jos nu au și nici n-ar putea avea ca scop să răspundă pe deplin la această întrebare. Fiecare dintre cititori poate lua, în ultimă instanță, acest obiectiv ca misiune personală și subiectivă, deși probabil că un răspuns universal valabil nici nu există, în condițiile în care discutăm despre un subiect atât de personal ca acela al relației cu Dumnezeu…

Însă în Haftara pe care o citim în această săptămână, există o astfel de dilemă, pe care profetul Ieremiahu (Ieremia) o aduce în prim-plan, conferindu-i totodată și o nuanță inedită. Iată însă versetele:

Ieremia a spus: Cuvântul Domnului a venit la mine, spunând: ”Iată, Hanamel, fiul unchiului tău Șalum, va veni la tine să îți spună: Cumpără pentru tine ogorul meu care este în Anatot, căci dreptul de răscumpărare este al tău. Hanamel, vărul meu, a venit la mine așa cum a spus Domnul, în curtea închisorii, și mi-a spus: ”Cumpără pentru tine ogorul meu din Anatot care este în ținutul lui Beniamin, căci al tău este dreptul de moștenire și a ta este răscumpărarea; cumpără-l pentru tine.” Și am știut că a fost cuvântul lui Dumnezeu. — Ieremia 32:6-8

Pentru a oferi un pic de context la aceste versete, iată o scurtă explicație… În urma luării în posesie a Țării Canaanului în timpul lui Iehoșua ben Nun, pământul a fost divizat între membrii triburilor lui Israel. Deși tranzacții de teren se întâmplau în mod frecvent, Dumnezeu le-a poruncit evreilor în Leviticul 25:8-13 ca la fiecare cincizeci de ani, în anul de Iovel (Jubileul), toate pământurile să revină la proprietarii inițiali și familiile acestora. Totodată, pentru același scop — de a menține pământurile în familie — Tora (Leviticul 27:17-19) oferă posibilitatea unui membru al familiei să răscumpere cu bani pământul pe care un alt membru al familiei sau tribului l-a vândut. Despre acest tip de răscumpărare vorbește și Haftara noastră…

Revenind însă, povestea este simplă: Ieremia are dreptul de răscumpărare asupra unei parcele de pământ, iar Hanamel vine să-i reamintească acest lucru și să-l roage să efectueze această răscumpărare.

Însă problema principală nu este aceea a răscumpărării, ci a comunicării cu Dumnezeu. În primul verset al Haftarei (versetul 6), Ieremia spune: ”cuvântul Domnului a venit la mine”. Apoi, în versetul 8 — sau, mai corect spus, abia în versetul 8 — profetul spune: ”Și am știut că a fost cuvântul lui Dumnezeu.”

Cum adică? Abia după ce profeția se îndeplinește, Ieremia știe că ea a avut ca origine cuvântul lui Dumnezeu?!? Înainte nu știa? Vorbim aici despre unul din cei mai de seamă profeți ai iudaismului, cel care a văzut distrugerea Ierusalimului cu ochii săi, după ce a profețit despre ea vreme îndelungată, cel care a scris Meghilat Eiha (Plângerile lui Ieremiahu), un om devotat lui Dumnezeu și un imens promotor al mesajului Acestuia în rândurile evreilor…

Unul din comentatorii acestui text biblic, Radak, rabinul medieval David Kimchi (1160-1235) oferă un răspuns la această întrebare, făcând totodată o propunere inovatoare și interesantă. Radak ne spune că într-adevăr profetul Ieremia a înțeles o parte din mesajul divin abia după ce Hanamel a venit să îl roage să răscumpere ogorul. În ziua precedentă — explică Radak — Dumnezeu i-a spus în profeție doar că Hanamel va veni la el să-l roage să cumpere ogorul. Însă nu i-a spus și cum ar trebui să reacționeze el, Ieremia, la această rugăminte a lui Hanamel.

Ideea este revoluționară, deoarece ea practic sugerează că rolul profeților nu este doar acela de a urma întocmai cuvântul lui Dumnezeu. De altfel, tradiția iudaică a consemnat și consacrat deja o diferență între îngeri și oameni: în timp ce îngerii sunt, în iudaism, un fel de ”proiecție” a voinței divine, oamenii au liber arbitru și pot reacționa după cum doresc la o solicitare, chiar și atunci când ea vine de la Dumnezeu. Mergând chiar mai departe — sugerează Radak — oamenii au uneori chiar puterea și datoria de a decide singuri în ce constau și cum trebuie să fie duse la îndeplinire anumite aspecte din misiunea profetică ce le-a fost încredințată.

Practic, vorbim aici despre credință și încredere… Oamenii au credință în Dumnezeu, în faptul că El le vorbește într-adevăr și în ceea ce le spune. Însă și Dumnezeu, la rândul Său, are încredere în oameni: că Îl vor asculta și că Îi vor înțelege corect mesajul. Desigur, Ieremia a avut credință că Dumnezeu îi vorbește chiar și înainte de sosirea lui Hanamel. În fond, acest episod nu era primul în care Dumnezeu îi vorbea, așa că probabil particularitățile acestei comunicări îi erau deja cunoscute. Însă detaliile exacte ale misiunii pe care Dumnezeu i-o încredințează nu devin pe deplin cunoscute și accesibile din perspectivă umană decât după venirea lui Hanamel și după ce Ieremia decide să dea curs rugăminții acestuia. Și acest lucru este posibil pentru că și Dumnezeu are încredere în oameni, cărora le dă posibilitatea să își aleagă drumul prin care Îi pot îndeplini voința. Cu această combinație de credință și încredere, realitatea se întruchipează la nivel uman abia după ce viitorul profetic al versetului 6 (înainte de venirea lui Hanamel) devine prezent și apoi trecut în versetele 7 și 8 (după venirea lui Hanamel). Și abia atunci, Ieremia poate spune cu certitudine că ”a știut că este cuvântul lui Dumnezeu.”

Pentru a sublinia această putere a alegerii, din acest moment, Haftara ne înfățișează de fapt un nou Ieremia, un Ieremia care nu numai că răscumpără un ogor, dar care face acest lucru îndeplinind absolut toate detaliile procesului de achiziție, pentru că știe că această achiziție are de fapt statutul unei porunci divine. Mai mult chiar, în finalul Haftarei, textul biblic ne mai oferă o dovadă a devotamentului și credinței reînnoite de alegere a lui Ieremia:

Iată, pe movile de pământ au venit ca să cucerească, și orașul a căzut în mâna caldeenilor care îl atacau, înaintea sabiei, a foametei și a bolii. Ce a fost proclamat s-a îndeplinit și Tu vezi acest lucru! Și totuși, tot Tu, Domnul Dumnezeu meu, mi-ai spus: ”Cumpără pentru tine, cu arginți, un ogor și numește martori [la această achiziție]. Însă orașul a fost predat în mâna caldeenilor!” — Ieremia 32:24-25

Ieremia decide așadar nu doar să cumpere un ogor, ci să îl cumpere, cu bani grei (”arginți”) în condițiile în care știa că în foarte scurt timp întregul oraș urma să cadă în mâinile dușmanilor. În mod evident, ”înarmat” cu asemenea cunoștințe, știind așadar că valoarea terenurilor urma să scadă drastic, orice om ar fi ales să aștepte până la cucerire și scăderea prețurilor sau, alternativ, să renunțe complet la achiziția unui teren care urma să-și piardă aproape integral valoarea.

Ieremia a decis însă să pună credința în Dumnezeu și voința Acestuia mai presus de semnele pe care i le oferea realitatea fizică înconjurătoare. A ales să creadă, altfel spus, că această cucerire a caldeenilor nu va fi eternă și că, odată, chiar peste zeci sau sute de ani, evreii vor reveni pe acele pământuri, într-o țară reconstruită și înfloritoare…

Interesant este că nimic din toate acestea nu se regăsesc de fapt în profeția pe care Ieremia o primește de la Dumnezeu: nici porunca de a răscumpăra efectiv terenul, nici promisiunea că valoarea acestuia va reveni vreodată la normal, și nici vreo garanție sau măcar vreun indiciu legat de care ar fi acțiunea corectă. Tot ce Dumnezeu îi spune profetic este că va primi vizita lui Hanamel care va veni la el cu o rugăminte și că, atunci, va trebui să facă o alegere personală: să acționeze sau nu, sau, altfel spus să transforme sau nu sentimentul de siguranță într-o siguranță reală, interiorizată și profundă. Iar Ieremia a ales!

Dincolo de timp și spațiu, dincolo de exemplul pe care textul biblic ni-l prezintă, Haftara oferă un mesaj valabil chiar și astăzi. În relațiile și conversațiile noastre — fie ele cu Dumnezeu, fie cu alți oameni — suntem și noi puși adesea în postura de a face alegeri. Cu cunoștințe întotdeauna parțiale (nu suntem omniscienți precum este Dumnezeu), ne regăsim și noi în situația de a acționa sau a ne dezice de acțiune, de a alege corect sau greșit, de a crede sau a nu crede, de a avea încredere sau a rămâne blocați în dubii și incertitudini…

Să ne ajute Dumnezeu să vedem dincolo de aparențe, să avem credință și încredere și să alegem întotdeauna corect și bine!

Șabat Șalom!

Share This