Tabernacolul pe care evreii l-au construit în deșert a fost o întreprindere absolut fenomenală. Dincolo de detaliile arhitectonice și de îmbinare a diverselor componente, dincolo de munca efectivă depusă cu îmbinarea și dezbinarea acestui edificiu portabil în decursul celor patruzeci de ani de peregrinări, Tabernacolul este fenomenal și datorită bogăției de detalii pe care textul biblic o aduce în paginile sale.

Întreaga pericopă Teruma, precum și o bună parte din următoarea pericopă, Tețave, sunt dedicate acestui edificiu. De la pereți, perdele și suporți și până la hainele preoților (kohenilor) care slujeau zilnic, de la amplasarea precisă a diverselor obiecte de cult și până la modul de construcție al altarelor pe care se aduceau diversele ofrande — Tabernacolul este și rămâne o realizare unică și deosebită.

Însă în toată această bogăție de versete descriptive, diverși termeni ebraici, diverse particularități de terminologie și sens creează probleme chiar și celor mai erudiți traducători. Traducerile clasice nu fac excepție, mai ales că și în tradiția iudaică, anumite detalii sunt disputate de către comentatori.

O primă oprire în această săptămână este necesar să fie făcută asupra versetului 25:5, în care se enumeră obiectele pe care Moșe le putea primi ca donație de la popor, pentru construcția Tabernacolului. Printre obiectele — sau mai precis, tipurile de obiecte — menționate aici este și ערת תחשים (”orot tehașim”), tradus în variantele clasice prin ”piei de vițel de mare” (DC, BOR și GG) sau ”piei de marsuin (o specie de delfin)” sau ”piei trainice” (NTR).

Niciuna din aceste traduceri nu surprinde sensul ebraic al cuvântului. În ebraică, termenul se referă la un animal unic și inedit, cu piele multicoloră, numit tahaș, care — conform tradiției iudaice — a existat doar în acea perioadă de timp și a avut ca scop tocmai furnizarea materiei prime pentru construcția Tabernacolului. În acest eseu, nu insist mai mult pe tema dată, însă vă invit să citiți comentariul din anul 5767 la această pericopă, care tratează subiectul mult mai în detaliu.

* * *

O altă inadvertență majoră de traducere este aceea care interpretează sensul cuvântului ebraic שיטים (”șitim”). Ceea ce se știe în mod cert este că acest termen desemnează lemnul unei anume specii de copaci, din care — ne spune Tora — trebuie confecționate scândurile și drugii Tabernacolului. În toate traducerile clasice, specia este identificată cu salcâmul, ceea ce este, în mod cert, eronat.

Interesant este că pe DEX Online am găsit una dintre definițiile cuvântului ”acacia” stipulând următoarele:

Acacia. Bot. Alt nume (dat pe nedrept) salcâmului, care este papilionaceu. — DEX Online, Sursa: Scriban (1939)

Desigur, nu mă pretind un expert în domeniul botanicii și nici ai denumirilor botanice în ebraică… Însă multe surse, iudaice și neiudaice deopotrivă, punctează mai curând către un copac numit Vachellia seyal (acacia roșu), a cărui arie de răspândire geografică este chiar din Egipt până în Kenia, în oazele din Sahara și în Peninsula Arabică, făcând acest copac un candidat deosebit de bun pentru biblicul copac șita (pl: șitim). Dacă aveți curiozitatea să vedeți cum arăta (poate) acest copac, puteți vedea imaginea asociată acestui articol (pe site).

* * *

Versetul 25:29 în care se descrie masa pentru pâinile care erau aduse ca ofrandă săptămânală este o altă mostră despre cum și cât de mult pot varia interpretările și nuanțele de traducere. Iată variantele clasice:

  • [DC]: ”Să-i faci farfurii, cățui, potire și cești […]”
  • [BOR]: ”Apoi să faci pentru ea talere, cădelnițe, pahare și cupe […]”
  • [GG]: ”Și să faci pentru masă talgere, năstrape, potire și cupe […]”
  • [NTR]: ”Să-i faci farfurii și vase pentru tămâie, urcioare și boluri […]”

Sincer, nu cred că este nevoie de comentarii… Chiar luând în calcul evoluția în timp a limbii, în special de la variantele DC sau GG la NTR, este evident că sensurile și interpretările celor patru termeni sunt diferite!

Și dacă este așa, permiteți-mi și mie să ofer o variantă de traducere cu mult mai mult suport în tradiția iudaică, mai exact în comentariul și interpretarea lui Rași, bazată și pe traducerea în arameică a lui Onkelos. (Interesant este că Ramban dispută parțial interpretarea, fără a oferi însă neapărat sugestii alternative.)

Să îi faci bolurile, vasele, separatorii și suporții cu care va fi acoperit […] — Exodul 25:29

Conform acestei traduceri / interpretări, semnificațiile celor patru termeni ar fi următoarele:

  • Boluri — formele în care erau ținute pâinile punerii-dinainte (lehem hapanim) înainte de a fi expuse pe masă
  • Vasele — cupele în care erau ținute mirodeniile care însoțeau pâinile atunci când erau aduse pe masă ca ofrandă
  • Separatorii — piese în forma literei ”U” tăiate logitudinal, care erau plasate între pâini pentru a facilita ventilația aerului și a preveni instalarea mucegaiului
  • Suporții — piese verticale de sprijin care susțineau separatorii pe exterior, ținând pâinile și întregul ansablu care le expunea fix pe masă

Și iată — din nou, pentru cei curioși — și o imagine cu reprezentarea posibilă a acestei ”mese pentru punerea-dinainte”…

* * *

Și în final, un detaliu legat chiar de ultimul verset al pericopei, care vorbește despre כל כלי המשכן בכל עבדתו (”col clei haMișkan behol avodato”).

Traducerile clasice sunt vagi și diferă în interpretarea lor:

  • [DC]: ”toate uneltele rânduite pentru slujba Cortului”
  • [BOR]: ”toate lucrurile, toate uneltele”
  • [GG]: ”toate odoarele locașului, pentru toată slujba lui”
  • [NTR]: ”toate uneltele folosite pentru întreaga slujbă de la Tabernacul”

În primul rând, este de remarcat că traducerea DC este cea mai problematică și departe de realitate, deoarece se referă explicit la Cortul Întâlnirii, care este doar o parte din Tabernacol.

Apoi, aceste traduceri fac presupunerea că respectivele unelte se referă la uneltele folosite în ritualul Tabernacolului (”pentru slujbă”). Această interpretare este oferită și de unul din comentatorii iudaici, Sforno. Însă Rași sugerează că ar fi vorba despre uneltele folosite în asamblarea și demolarea periodică a Tabernacolului (spre exemplu ciocanele folosite la fixarea scândurilor etc), și nicidecum în ritualul său zilnic.

De unde provine confuzia sau dubla semnificație? De la faptul că termenul ebraic עבודה (”avoda”) poate însemna atât ”muncă”, cât și ”serviciu divin”. În fond, oamenii ”muncesc” pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, nu-i așa? Și din acest motiv, versetul se poate referi fie la munca de construire a Tabernacolului, fie la munca de slujire a lui Dumnezeu în Tabernacol. O idee interesantă, fără îndoială…

Șabat Șalom!

Share This