Ultimele capitole din Cartea Genezei ne aduc în prim-plan deznodământul poveștii lui Iosef. De la binecuvântarea pe care Iaakov le-o oferă fiilor acestuia și până la cea pe care o dă propriilor săi fii, întemeietorii triburilor lui Israel, povestea este plină de dramatism și emoție.

Iaakov este pe patul de moarte și dorește să dea mai departe binecuvântarea lui Avraham. Iar narațiunea pe care am urmărit-o până acum cu sufletul la gură, încercând să facem predicții legate de soarta fraților și de modul în care va evolua relația dintre ei, ia acum o nouă dimensiune, mai profundă și mai serioasă: se pun bazele poporului lui Israel!

Acestea fiind spuse, vă va surprinde probabil prima oprire din această săptămână. Nimic major, nimic majestuos, nicio nuanță cu numeroase fațete sau cu implicații profunde. Doar o simplă corectură a unei erori gramaticale care mi-a sărit în ochi pur și simplu.

În versetul 48:7, Iaakov relatează cum Rahel, soția sa iubită, a murit în urmă cu ani în țara Canaanului. Locația exactă este redată în traducerile clasice ca fiind ”pe drumul spre Efrata”, un alt nume pentru Beit Lehem (Betleem). Denumirea originală a localității este însă incorectă, numele real fiind Efrat (așadar fără vocala ”a” la sfârșit). În ebraica biblică, pentru a indica direcția către ceva, textul adaugă un ”a” la finalul cuvântului (de fapt, o vocală kamaț urmată de litera hei în ebraică). Așadar, בדרך אפרת (”bedereh Efrata”) înseamnă de fapt ”pe drumul spre Efrat”, și nu pe drumul către Efrata.

O greșeală minoră desigur, nu singura în modul de transliterare și traducere a numelor proprii, însă fără îndoială o greșeală din care putem învăța ceva nou despre gramatica biblică.

* * *

Versetul 48:14 ne prilejuiește o oprire mult mai ”suculentă”. Lui Iaakov îi sunt prezentați fiii lui Iosef, Menașe și Efraim, pe care Iaakov dorește să îi binecuvânteze. Sfidând însă tradiția prin care întâiul-născut avea întâietate, Iaakov își încrucișează mâinile, binecuvântând cu dreapta pe fiul mai mic, Efraim, și cu stânga pe fiul mai mare, Menașe. În ebraică, sintagma pe care Tora o folosește este שכל את־ידיו (”sikel et iadav), pe care toate traducerile clasice o redau prin sintagma ”[Iaakov] și-a încrucișat mâinile”.

În comentariul său asupra acestui verset, Rași citează traducerea în arameică a lui Onkelos, care remarcă o particularitate interesantă a acestui termen. Cuvântul provine de la rădăcina שכל (”sehel”), care înseamnă ”inteligență” sau ”înțelepciune”. Iată cum explică Rași această idee:

Versetul trebuie înțeles așa cum îl traduce Onkelos, אחכמינון (”ahcaminun”), însemnând ”și-a pus înțelepciune în mâini” sau ”și-a pus mâinile [asupra băieților] cu un scop anume”. Iaakov și-a încrucișat mâinile cu înțelepciune și în deplină cunoștință de cauză, căci deși știa bine că Menașe era întâiul-născut, nu și-a pus mâna dreaptă asupra sa. — Rași, comentariu pe Geneza 48:14

Ceea ce Iosef interpretează ca o simplă greșeală, Iaakov face cu bună știință, fapt pe care chiar Iaakov îl confirmă chiar câteva versete mai jos, în versetul 19: ”Știu, fiul meu, știu, și el va fi un popor, și el va crește; însă fratele său cel mic va crește mai mult decât el și urmașii lui vor umple popoarele.”

Iar textul nu lasă la voia întâmplării această acțiune și, mai ales, această intenție a lui Iaakov, ci alege să o sublinieze printr-un termen care denotă înțelepciunea și scopul bine definit. Interesant, nu-i așa?

* * *

Versetul 49:4, în care Iaakov îl binecuvântează și totodată îl dojenește pe Reuven ratează, în traducerile clasice, o importantă nuanță. Iată cum este tradus acest verset:

  • [DC]: ”Năvalnic ca apele, tu nu vei mai avea întâietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, mi-ai spurcat patul suindu-te în el.”
  • [BOR]: ”Tu ai clocotit ca apa și nu vei avea întâietatea, pentru că te-ai suit în patul tatălui tău și mi-ai pângărit așternutul pe care te-ai suit.”
  • [GG]: ”Clocotitor ca marea, nu vei avea întâietatea, căci te-ai urcat în patul tatălui tău. Și atunci l-ai pângărit! — S-a suit în așternutul meu!”
  • [NTR]: ”Năvalnic ca apa, tu nu vei mai avea întâietatea, pentru că te-ai suit în patul tatălui tău și, suindu-te în el, l-ai pângărit.”

Fără îndoială, dojana se referă la episodul cu Reuven și Bilha, concubina tatălui său — a se vedea Geneza 35:22. Dincolo de ce s-a întâmplat exact în acel episod — unii comentatori explicând că Reuven s-a culcat cu Bilha, alții susținând că doar a mutat patul tatălui său din camera Bilhăi înapoi în camera Leei — ceea ce este cert este că Iaakov este supărat pentru acest episod. În urma lui și în urma acestei binecuvântări a lui Iaakov, Reuven pierde dreptul de întâi-născut, alături de Șimon și Levi (următorii frați), care sunt dojeniți în chiar versetele următoare pentru episodul uciderii oamenilor din Șhem.

Însă Iaakov nu deplânge doar ”pângărirea patului său” sau ”pângărirea așternutului său”, așa cum indică traducerile clasice. Profanarea care îl determină pe Iaakov să îl retrogradeze pe Reuven este una mult mai gravă!

În Talmud, o opinie rabinică explică faptul că Reuven a păcătuit de fapt împotriva lui Dumnezeu Însuși, Cel Care ”îi ridică patul lui Iaakov”, dăruindu-i urmași. Pornind de la această explicație, o traducere posibilă a versetului — cu o nuanță metaforică, desigur — ar fi și următoarea:

Năvalnic precum apa – [tu] nu vei mai avea întâietatea, căci ai urcat în patul tatălui tău; așa că L-ai profanat pe Cel Care îmi ridică patul. — Geneza 49:4

* * *

Și desigur, nu putem încheia trecerea în revistă a nuanțelor și erorilor din traducerile acestei pericope fără a readuce în prim-plan sfârșitului vieții lui Iaakov. În versetul 49:33, Tora ne spune că Iaakov ויגוע (”vaigva”) — ”s-a stins”. Prin contrast, toate traducerile clasice folosesc termeni care fac referiri mult mai clare la moarte: ”și-a dat duhul”, ”și-a dat sfârșitul”, ”și-a dat suflarea”. Și cu toate acestea, așa după cum spune Talmudul în Tratatul Taanit 5b, și cum am explicat și eu mai pe larg într-un comentariu mai vechi, nicăieri în textul biblic nu ni se spune că Iaakov ar fi murit cu adevărat, ci doar că ar fi trecut dincolo, lin și fără remușcări, în Lumea cea Veșnică.

Șabat Șalom!

Share This