Înainte de orice idee nouă în această săptămână, aș vrea să vă amintesc o idee mai veche, mai exact o posibilă nuanță de traducere pe care am discutat-o în amănunt în urmă cu ani.  Este vorba despre substantivul צהר (”țoar”), o componentă a arcăi lui Noe, pe care traducerile clasice o identifică prin termenul ”fereastră” (DC și BOR), ”acoperiș” sau ”fereastră” (NTR), respectiv ”răsuflători” (GG). În eseul din 5767 explicam mai pe larg acest cuvânt unic în Tora și interpretările pe care tradiția iudaică i le-a conferit. Vă invit să lecturați acel eseu pentru mai multe informații.

* * *

Versetul 7:23 este primul la care ne vom opri în acest comentariu, deoarece și aici, ca și în multe alte ipostaze, traducerile clasice eșuează în a surprinde o importantă nuanță gramaticală.

Cornilescu (DC) traduce acest verset prin: ”Toate făpturile care erau pe faţa pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului: au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie.”

BOR traduce: ”Și asa s-a stins toată ființa care se afla pe fața a tot pământul, de la om până la dobitoc și până la târâtoare și până la păsările cerului, toate s-au stins de pe pământ, și a rămas numai Noe și ce era cu el în corabie.”

Galaction (GG) traduce: ”Astfel au fost stârpite toate făpturile de pe fața pământului, de la om până la dobitoc, până la târâtoare, până la păsările cerului; stârpite au fost de pe pământ și au rămas numai Noe și cu cei care se aflau cu el în corabie.”

Traducerile sunt foarte similare. Ceea ce este ratat este faptul că cele două apariții ale verbului ”a șterge” — la începutul și apoi mijlocul versetului — sunt diferite în ebraică. În traducerile clasice, verbul este tradus în ambele cazuri având ca subiect făpturile vii. Ele ”au fost nimicite”, ele ”s-au stins”, ele ”au fost stârpite”.

Și totuși nu este așa. În comentariul său pe marginea acestui verset, Rași punctează că în primul caz, verbul ”a șterge” (la singular) este la diateza activă, în timp ce în al doilea caz (la plural) este la diateza pasivă. Adăugând și pronumele aferente acestei interpretări, o variantă mai aproape de realitate ar fi următoarea:

וימח את־כל־היקום אשר על־פני האדמה מאדם עד־בהמה עד־רמש ועד־עוף השמים וימחו מן־הארץ וישאר אך־נח ואשר אתו בתבה – Și [El] a șters  tot ceea ce există pe fața pământului – de la om la animal, la târâtoare și la pasările cerurilor; [ele] au fost șterse de pe pământ și nu a rămas decât Noaħ și cei care erau cu el în arcă. — Geneza 7:23

Așadar, ”El, Dumnezeu, a șters” (diateza activă), respectiv ”ele, făpturile vii, au fost șterse” (diateza pasivă).

Interesant că doar Noua Traducere în Română (NTR) oferă o variantă atentă la această nuanță gramaticală: ”El a șters toate viețuitoarele care erau pe fața pământului, de la om până la vite, târâtoare și păsări ale cerului. Ele au fost șterse de pe pământ. Numai Noe a fost lăsat, precum și cei care erau cu el în arcă.”

Care este însă efectiv diferența?

În primul rând, diferența subliniază rolul activ pe care Dumnezeu l-a avut în cadrul Potopului. Plantele, animalele și oamenii nu au încetat pur și simplu să existe, ci ele au fost în mod sistematic și intenționat distruse de către Dumnezeu pentru a curăța lumea de nedreptate, violență și păcat.

În al doilea rând, distincția între cele două diateze rezolvă elegant aparenta redundanță a versetului. Tora nu ne spune de două ori în același verset — practic fără nicio justificare — că făpturile vii au fost distruse, ci ne oferă două perspective distincte ale acestei distrugeri: una din prisma subiectului, Dumnezeu, iar a doua din prisma obiectului, vietățile.

La ce servește un astfel de exercițiu? El este util atât pentru a stabili un precedent de interpretare aplicabil și altor versete cu formulări similare, cât și ca jalon sau îndemn pentru viața noastră cotidiană. În graba noastră de a rezolva probleme, în goana după eficiență și în nevoia naturală de simplificare, adesea simplificăm mult prea mult. Adesea uităm să privim lucrurile în ansamblul lor, să analizăm toate unghiurile (sau măcar majoritatea lor) pentru a obține o poză generală și completă. Este ușor și tentant să vedem doar un singur punct de vedere într-o situație complexă: fie propriul punct de vedere, cel cu care ne identificăm, fie punctul de vedere al agresorului sau al victimei, al guvernului sau al sindicatelor, al angajatorului sau al angajatului etc. Este însă mult mai dificil să analizăm lucrurile global, din perspective multiple și complementare, ținând seama că fiecare poate avea o parte de dreptate, că fiecare componentă are un rol și un cuvânt de spus.

Potopul nu a fost doar un act distructiv divin, la fel cum nu a fost nici doar o dispariție a vieții pe pământ. Dumnezeu nu doar a nimicit, la fel cum animalele nu doar au fost nimicite. Potopul a fost un proces complex, cu (cel puțin) două fațete, un ”dialog” — dacă îi putem spune așa — foarte dur dar și foarte necesar între Creator și creațiile Sale.

Iar în al treilea rând, distincția între cele două diateze verbale deschide ușa și la alte distincții. În comentariul său asupra versetului, Ramban citează o opinie rabinică din Talmud:

”El a șters” — din această lume. ”Ele au fost șterse” — din Lumea Viitoare (Olam Haba). — Talmud, Sanhedrin 108a

Cu profunde implicații mistice — pe care Ramban le și oferă în comentariul său — această distincție are la bază exact diferența de diateză. Potopul nu a constituit doar o distrugere fizică a creațiilor, ci o resetare a lumii, o rearanjare” a forțelor creatoare și destructive din Univers pentru a se alinia mai fidel și mai eficient modelului pe care Dumnezeu l-a imaginat. Am punctat deja într-un comentariu mai vechi că Potopul a avut ca rol mai curând Des-Facerea lumii decât distrugerea ei. Prin decizia lui Dumnezeu, lumea fizică dar și cea spirituală au fost scufundate din nou în apele primordiale, au fost forțate să renască, să se reinventeze și redefinească. Dumnezeu nu a mai creat lumea propriu-zis ex nihilo, însă a resetat-o și a remodelat-o în beneficiul unei noi ordini, atât pe pământ, cât și în planurile spirituale.

* * *

Și o ultimă oprire pentru acest comentariu, la un verset mult mai obscur dar nu mai puțin interesant. În cadrul genealogiilor din finalul pericopei, vorbind despre Șem, unul din fiii lui Noah, Tora ne spune că el era אבי כל בני עבר (”avi col bnei ever”).

Traducerile clasice interpretează expresia ca însemnând ”tatăl tuturor fiilor lui Eber”, Eber (sau Ever) fiind într-adevăr unul din urmașii lui Șem, menționat explicit doar trei versete mai târziu în Geneza 10:24.

Sursele iudaice oferă însă o cu totul altă interpretare pentru acest verset:

Și lui Șem – tatăl tuturor fiilor de dincolo, fratele lui Iefet cel mare  – i s-au născut și lui [fii]. — Geneza 10:21

Expresia ”bnei ever” poate într-adevăr însemna ”bnei Ever” (cu majusculă), adică ”fiii lui Ever”. Însă nu există niciun motiv plauzibil pentru care textul biblic ar fi ales să îl asocieze pe Șem doar cu unul singur dintre descendenții săi (Ever), în detrimentul tuturor celorlalți descendenți. Șem a avut mulți urmași: cinci fii (Elam, Așur, Arpahșad, Lud și Aram), precum și nenumărați nepoți și stră-nepoți pe care Tora îi menționează chiar explicit. Ever a fost doar unul dintre aceștia, nicidecum reprezentativ pentru întreaga familie.

În consecință, comentatorii iudaici (ex: Ramban, Mizrahi) interpretează sintagma ”bnei ever” ca însemnând ”fiii de dincolo”, respectiv de dincolo de râul Eufrat (fizic) și având o perspectivă spirituală distinctă față de contemporanii lor. Este o idee la care am făcut deja aluzie și într-un comentariu mai vechi, atunci când am explicat numele pe care îl purta Avraham HaIvri, Avraham ”cel de dincolo”, Avraham ”evreul” — o idee care merită însă să fie rememorată.

* * *

Atât pentru acum. Sper ca această panoplie de nuanțe și idei inedite să vă motiveze în continuare să lecturați atent și fidel mesajul lui Dumnezeu pentru omenire…

Șabat Șalom!

Share This